În cadrul întrevederii Preşedintele Grupului „Orange”, Olaf Swantee, a ţinut să menţioneze rezultatele impresionante ale companiei „Orange Moldova”, ceea ce denotă existenţa condiţiilor favorabile investiţionale în Republica Moldova. Aceasta se datorează, în primul rînd, atenţiei sporite a Guvernului Republicii Moldova faţă de domeniul de afaceri, atragerea noilor investiţii în economia ţării, - a subliniat Olaf Swantee. Swantee a menţionat, că întreprinderea, pe lîngă implementarea noilor tehnologii şi acordarea serviciilor de performanţă pe piaţa moldovenească, desfăşoară multiple activităţi cu caracter social.
Preşedintele Grupului „Orange” a apreciat înalt profesionalismul colaboratorilor „Orange Moldova”, în context, menţionînd că decizia de a o desemna pe Ludmila Climoc, originară din Republica Moldova, în funcţia de director general al companiei, este un exemplu elocvent al aprecierii respective.
Prim-ministrul Zinaida Greceanîi a menţionat că cele relatate încurajează Guvernul să susţină în continuare dezvoltarea businessului şi crearea condiţiilor benefice pentru investitorii ce activează pe piaţa moldovenească. Premierul a reiterat poziţia Guvernului Republicii Moldova axată pe corectitudine, consecvenţă şi onestitate în raport cu mediul de afaceri.
Pentru noi este foarte important că odată cu investiţiile financiare şi tehnologice, investitorii străini contribuie la dezvoltarea performanţelor profesionale ale specialiştilor moldoveni. Un exemplu elocvent este şi noul director al companiei „Orange Moldova”, - a spus Zinaida Greceanîi.
Premierul a urat succes companiei „Orange Moldova” în frunte cu noul director şi a exprimat speranţa că Ludmila Climoc va conduce compania la fel de bine ca şi predecesorul său, Bruno Duthoit, prezent la întrunire, căruia a ţinut să-i mulţumească pentru activitatea prodigioasă în Republica Moldova.
|